Ștefan și Florina au fost cei mai tari!

Duetul Ștefan Stan și Florina Nitulescu de la Vocea României de aseară a fost cel mai tare! Spectacol, melodie faină și voci nemaipomenite. Se vede că Smiley le are!
Aș fi vrut să meargă amândoi mai departe, dar pentru că Florina era super încrezătoare că ea va câștiga și nu concepea sa piardă, Ștefan i-a luat fața.

Cum a spus și Smiley, avantajul lui Ștefan este că e un pic cam schizo și face trecerea asta ciudată de la o persoană la alta. Florina arată bine, cantă și mai bine, se mișcă frumos pe scenă, dar se vede că are o răutate în ea. O vom vedea peste câțiva ani într-un top!
GG Ștefan! 😀

Vocea României – cred că am să mă uit de fiecare dată!

Horia Brenciu e un adevărat showman, Loredana Groza cred că e balanţă pentru că este echidistanţa întruchipată, Smiley stă cuminte şi îşi face treaba cu un pic de umor, iar Marius Moga e producătorul cu standarde FOARTE ridicate.

Nu ştiu la ce să mă aştept, dar cum toţi fac comparaţia, eu zic că Vocea României bate la popou bine de tot X Factor. Juriu din persoane care chiar fac muzică şi sunt cunoscuţi în anul 2011, iar spectacolul e la el acasă. Da, formatul este diferit şi vin doar oameni care chiar ştiu să cânte, dar cum e oferită toată distracţia pe tavă, cam te face să mai ceri încă o porţie. La pachet, desigur!
Citește tot articolul →

X Factor pe Antena 1? Mersi, dar zic pas!

Sâmbătă am încercat să urmăresc X Factor. Nu era nimic programat, pentru că nu eram acasă, dar s-a nimerit ca la ora 20:20 să fiu în faţa unui televizor. Şi dacă tot eram, de ce să nu încerc să văd cum e X Factor. Nu mi-a plăcut.

Nu am nici o problemă cu juriul, pentru că chiar îmi plac unele piese scoase de Adrian Sina, Paula Seling a fost bună la Eurovision, iar Morar e bunuţ pe ce face el, deşi nu-l urmăresc în mod regulat.
Ce nu mi-a plăcut e că emisiunea este prea regizată. Îmi dă o senzaţie de falsitate cruntă, iar atunci când eşti obişnuit cu Românii au Talent şi cu dinamismul emisiunii, cam e de aşteptat să fii dezamăgit de X Factor.
Citește tot articolul →