Montatul mobilei – ca un Lego pentru adulți

Acum câteva minute am terminat de montat noul meu dulap din cameră. Pe manual scria că în 55 de minute, în doi oameni și doar cu un ciocan și o șurubelniță e complet funcțional. Dacă adun orele din cele trei zile de la desfacere, cred că mi-a luat 10 ore cu ajutorul tuturor membrilor din casă plus o bormașină pe lângă instrumentele recomandate. Primul meu montaj, aia e! De acuma știți să nu mă angajați ca zilier! 😀

Da cum am spus și în titlu, m-am simțit ca și cum aș asambla un Lego pentru adulți. De ce? Păi, în ale mele copilării, am avut norocul de a-l avea pe al meu naș plecat peste Ocean, așa că primeam multe cadouri marca Lego. Să fiu sincer, mi-aș cumpără și acuma câteva, asta dacă nu ar costa trei jucării mai serioase cât un monitor decent.
În fine.

Nu vă doresc ca atunci când vă cumpărați mobilă să dați peste mobilă făcută în Turcia. Scrie Turcia doar așa, că trebuie, că tare cred că a fost făcută de niște marinari plictisiți într-o călătorie dintre Istanbul și Constanța. Ghid făcut la plesneală, găuri lipsă, placaje de dimensiuni diferite, deși ar trebui să fie identice. Adică distracție pe seama mea. Dai bani, da măcar știi că ai ce face pentru următoarele trei zile.

Nu știu cum e la Ikea, că cică la ei mobila se montează mult mai ușor față de ce găsim în Dedeman, Mr Bricolage și compania. Ikea, hai la Iași! Camerele goale au nevoie de mobilă ușor de montat!

4 Comentarii

  1. @Robert: E tot pe acolo. Partile din stanga si dreapta sunt simetrice, fiecare avand doua sertare, un raft si bara de pus umerase, iar cel din mijloc are 5 rafturi.
    Dura prea mult sa fac unul la comanda si nici la pret nu ieseam prea bine.

  2. E ok ca pana la urma ai reusit sa l montezi :))…acum ai dulap modern.

  3. nu as fi avut curaj sa il montez singura. oricum acum cand iti aduci aminte te amuzi de patania ta 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.